Cuibul familiei de albine

CUIBUL FAMILIEI DE ALBINE

Spatiul in care traieste si se perpetueaza familia de albine poarta denumirea de cuib. In stare salbatica, albinele isi construiesc cuibul in scorburile copacilor sau in crapaturile stancilor, iar sub supravegherea omului, in stupid primitivi sau sistematici.

Cuibul este format dintr-un numar variabil de faguri claditi de albine lucroatoare, din ceara secretata de glandele cerifere.

La stupii sistematici, fagurii sunt prinsi in rame de lemn, putand fi scosi din stup, cercetati si apoi asezati la loc fara a deranja prea mult albinele. La stupii primitive, care pot lua forma unor cosnite lipite cu lut sau buduroaie, fagurii sunt claditi de albine neregulat si sunt prinsi de peretii stupului. Pentru a extrage mierea si ceara dintr-un stup, trebuie omorate albinele, dupa care, fagurii sunt taiati cu un cutit, mierea se stoarce cu mana si ceara se topeste.

Procesele biochimice ale secretiei glandelor la albine, si formarii solzisorilor de ceara nu sunt inca lamurite. Solzisorii de ceara formati sunt desprinsi de albina lucratoare cu ajutorul picioruselor de pe sternitele picioarelor si dusi la nivelul mandibulelor pentru a fi amestecati si framantati cu secretia glandelor mandibulare pentru a fi folositi la construirea fagurilor.  Amestecul  cu secretia glandelor mandibulare efectuata de albine, le confera o rezistenta marita la topire. Initial acesti solzisori sunt moi si maleabili, cedand la temperature de 25 – 30 ºC, iar prin amestecarea amintita rezista la 62,3 ºC. Asezarea albinelor la claditul fagurilor roiului intr-un buduroi sau stup gol se face dup ace ele s-au aranjat in forma de ciorcghine sub plafonul stupului systematic. Caldura din interiorul ciorchinelui este constanta 33 – 35 ºC, iar cand este depasita, albinele se rasfira, iar patrunderea aerului proaspat racoreste si elimina surplusul caldurii.

Esenta culesului, prelucrarea nectarului de catre albinele tinere contribuie la intensa hranire a lor si ca urmare, la dezvoltarea oglinzilor cerifere si producerea cerii. Secretia cerii este strans legata mai ales de cresterea puietului si de primirea si maturarea nectarului. In conditii egale de cules si putere a familiilor de albine, productia de ceara si cladirea fagurilor sunt stimulate in cazul existentei in cuib a spatiilor goale.

Fagurii claditi au forma vertical si sunt formati din cateva mii de celule hexagonale, situate pe ambele fete ale peretelui despartitor. Peretii celulelor sunt orientati oblic, infero-superior sub unghi de 13º, constructie ce nu permite curgerea mierii din celule. Fundul celulei este format din trei fete rombice, care participa la alcatuirea fundurilor la alte trei celule din partea opusa, conformatie arhitecturala care confera fagurelui o deosebita rezistenta. (s-a constatat ca structura hexagonala folosita de albine pentru constructia alveolelor confera cea mai buna rezistenta prin utilizarea unei cantitati minime de ceara)

Forma triromboidala a fundurilor celulelor a fost descoperita in anul 1712 de catre astronomul MARALDI, care a masurat si unghiurile romburilor:

cel mai mare de 109º, iar cel mai mic de 70º32’. Forma hexagonului regula pentru constructia celulelor a fost preferata de albine celei de triunghi si patrat, deoarece are perimetru cel mai mic si avand un numar mai mare de pereti comuni economiseste mai mult material la constructia lor. Celulele rotunde, octagonale si pentagonale lasa spatiu gol intra ele  in momentul amenajarii, spatiu ca nu poate fi utilizat de catre albine. Triunghiul si patratul prezinta pentru scopul bilologia al celulei “spatii moarte” cuprinse intre varfurile unghiurilor, pe care larva nu le poate folosi, fiind prea stramte. Aceasta forma hexagonala a celulelor, precum si dimensiunile lor, asigura cea mai mare rezistenta la rupere in cazul umplerii inegala a celulelor alaturate. Prelucrata sub aceasta forma hexagonala, un kg de ceara suporta 22 kg de miere, adica peste 20 ori greutatea proprie. Pentru a le mari rezistenta, albinele depun in interiorul celulelor proaspat cosntruite, un strat subtire de propolis. Aceasta forma hexagonal apare si in alte aspecte ale vietii albinei. Astfel pe fata cojii oului apar desene hexagonale putin alungite, ochiul compus este format din omatidii a caror forma este tot hexagonala, iar solzisorii de ceara eleborati de albino au o forma alungita, aproape hexagonala.

Grosimea fagurelui cladit este de obicei de 25 mm, uneori mai mare (fagure cu miere) si serveste albinelor pentru depozitarea hranei si a puietului de toate varstele. Partea de sus este rezervata depozitarii mierii si de obicei este putin mai groasa. Fagurii sunt distantati la 12 mm unul de altul spatiu care permite trecerea cu usurinta a albinelor si efectuarea diferitelor lucrari. In restul stupului spatiul necesar circulatiei este de 8 mm, iar spatiile mai mari decat acesta sunt blocate de catre albine prin constructii de ceara. Obisnuit in stup, fagurii sunt dispusi paralel cu pretii latarali, iar dupa modul de asezare a ramelor in stup distingem cuib in “pat rece”, cand fagurii au dispozitia amintita mai sus si in “pat cald”, cand acestia sunt dispusi paralel cu urdinisul.

Celulele recent construite au culoarea alba-galbuie, dar pe masura ce servesc la cresterea noilor generatii de albine devin brune si apoi negre, ca urmare a depunerii tegumentelor rezultate in urma naparlirii larvelor si nimfelor. Acumularea acestor tegumente din generatie in generatie duce la micsorarea diamentrului si adancimii celulelor, motiv pentru care albinele alungesc. Daca la fagurii noi, grosimea peretilor celulelor este de 0,35 – 0,40 mm, la cele vechi aceasta este de 0,80 mm. Datorita camasilor nimfale si a excrementelor eliminate de larve, grosimea fundurilor fagurilor vechi ajunge uneori la 4 – 5 mm, concomitent crescand si greutatea lor. Astfel ca dupa 6 generatii de puiet, masa fagurilor se dubleaza, iar dupa 17 generatii se tripleaza. In aceasta situatie, albinele alungesc celulele cu 0,2 – 0,5 mm, dar nu pot diminua influenta reducerii spatiului destinat dezvoltarii puietului si astfel masa corporala a albinelor descreste de la 125 mg/cap in generatia a treia, la 107 mg/cap dupa 38 generatii, fapt ce se repercuteaza negative asupra vigurozitatii si productivitatii albinelor.

Dupa marime, forma, numar si destinatie, celulele pot fi:

-          de albine lucratoare

-          de trantori

-          de matci

-          intermediare.

Imag.

  1. Celulele de albina lucratoare servesc la cresterea puietului albinelor lucratoare, depozitarea mierii si a polenului. Au forma hexagonala cu un diamentru de 5,38 – 5,42 mm, latura 3,00 mm si o adancime de 12 mm la cele in care cresc puiet si 16mm la cele in care depoziteaza mierea. Volumul unei celule de albino lucratoare este de cca 0,282 cm3 . Grosimea peretilor celulei variaza intre 0,12 mm la fagurii noi, pana la 0,18 – 0,20 mm la cei in care au crescut 10 – 12 generatii de puiet, micsorandu-se volumul la 0,250 cm3. Intr-o celula se depoziteaza in medie 0,40 – 0,43 g miere si 0,19 – 0,20 g polen. Un fagure STAS (Dadant – Blat) are cca 8 000 – 9 000 celule de albine lucratoare, pe un centimetru patrat gasindu-se 4 celule de lucratoare, respective pe un decimetru patrat , pe ambele fete gasindu-se aproximativ 850 de celule.
  2. Celulele de trantor in numar de 3 pe un centimetru patrat, respective 520 pe un decimetru patrat pe amble fete, sunt destinate pentru cresterea puietului de trantor si depozitarea mierii. Au forma hexagonal, sunt mai putine la numar, dar sunt mai mari comparative cu celulele de albine lucratoare, avand diametrul mediu de 6,6 mm (cu limite de 6,25 – 6,70) si adancimea de 13 – 16 mm. Ele se gasesc deobicei pa partea lateral si inferioara a fagurilor.
  3. Celulele de matca denumite botci servesc pentru cresterea larvelor de matca si sunt in numar de cateva zeci. Ele au forma unei “ghinde” la exterior, in interior au forma cilindrica si au adancimea de 20 – 25 mm si un diamentru de 10 – 21 mm. In cuib se gasesc doua feluri de botci:

-          botci de roire

-          botci de salvare.

Primele apar in perioada de roire pe partile latarale si inferioare a ramelor, iar ultimile sunt cosntruite pe partea central, in cazul in care familie a ramas orfana. In aceasta situatie, albinele transforma cateva celule de lucratoare in botci si din larve mai tinere de trei zile cresc matci. Albinele construiesc botcile cu mai multa placer pe marginea fagurelui decat in mijlocul lor, deoarece acolo au mai mult loc liber, nu stanjenesc circulatia dintre faguri, iar ventilatia este mai buna. In caazul botcilor de salvare, locul dintre faguri diind redus, ele prelungesc botca in jos, rozand peretii altor celule, astfel incat aceasta sa poata avea lungimea de 20 – 25 mm.

In claditul acestei botci, albinele aduc prea putina ceara noua. Ele folosesc in general ceara celulelor marginase, motiv pentru care culoarea botcilor este asemanatoare cu cea a fagurilor pe care sunt cladite. Suprafata exteriara a botcilor in primele zile este neteda si foarte subtire, usor de deformat, dar imediat dupa capacirea ei albinele incep s-o ingroase cu un strat de ceara, pe care o deseneaza adesea cu mici inceputuri de celule si astfel botcile iau diferite forme.

In mod obisnuit dupa eclozionarea matcilor, albinele distrug botcile.

In afara de cele trei forma principale de celule albinele cladesc si celule de forma neregulata, de trecere care se gasesc in locurile de intalnire dintre celulele de albine lucratoare si cele de trantori precum si cele de fixare a fagurelui de leaturile ramie.

Cuibul este format in apropierea urdinisului din mai multi faguri, in care se gasesc oua, puiet necapacit, puiet capacit, albine si provizii de miere si pasture. Daca nu se perturba in mod artificial ordinea stabilita de albine, organizarea cuibului este urmatoare: pe fagurii centrali se afla puietul in diferite stadii de dezvoltare, ocupand suprafata cea mai mare, cantitatea de puiet scazand spre fagurii periferici, astfel incat ansamblul celulelor ocupate de larve si nimfe ia aproxomativ o forma sferica. Aceasta forma este caracteristica primavera si toamna, in timp ce vara forma cuibului este elipsoidala. In partea de sus a fiecarei rame si in colturile superioare se gasesc reserve de miere si pasutra. Pe fagurii din partile laterale creste cantiatea de hrana, iar pe cei marginali se gasesc numai provizii.
Ordinea in cuibul de puiet este data de felul metodic in care matca isi organizeaza ponta. Ea nu-si depune ouale la intamplare in celulele goale intalnite, ci ocupa in mod systematic spatiul disponibil in asa fel incat atunci cand se examineaza o rama cu puiet se pot vedea inele concentric de oua proaspat depuse, de larve tinere, de larve in varsa, apoi de puiet capacit. Stadiile de aceiasi varsa sunt foarte bine grupate, ceea ce permite reglarea temperaturii si a umiditatii. Pe langa calitatea matcii, factorii externi pot influenta foarte mult dezvoltarea cuibului de puiet, putand duce la aparitia oofagiei, canibalismului, distrugerea puietului de trantor etc.

In cursul anului albinele mentin in cuib o temperature de 33 – 35 ºC si o umiditate relative de 75 – 80 %. In jurul datei de 15 iunie cand se inregistreaza conditii optime pentru dezvoltarea cuibului, fagurii trebuie sa insumeze cel putin 120 dm2 cu puiet, iar odata cu diminuarea culesului de polen si nectar spre sfarsitul acestei luni, suprafata de puiet se micsoreaza la cca 70 – 80 dm2 , iar dupa 15 august se inregistreaza 40 – 50 dm2 de puiet. Temperatura din interiorul cuibului este mentinuta constanta printr-un consum mai mic de hrana. Pentru pastrarea temperaturii in cuib, albinele astupa toate crapaturile stupului cu o substanta celioasa, recoltata de pe mugurii plantelor, numita propolis.

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>